Din punct de vedere al impozitului, persoanele juridice române pot fi :
- plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor;
- plătitoare de impozit pe profit.
Microîntreprinderile reprezintă persoanele juridice care la sfârșitul anului fiscal precedent, îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii :
- NU realizează venituri din activităţi în următoarele domenii: bancar, asigurări și reasigurări, pieţe de capital, jocuri de noroc, consultanţă și management; (*1)
- au o cifră de afaceri mai mică decât echivalentul în lei a 65.000 euro calculat la cursul comunicat de BNR pentru ultima zi a anului precedent;
- capitalul social este deţinut de alte persoane decât statul și autorităţile locale;
- nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoresti, potrivit legii.
(*1) Prin OUG 102/2013 se precizează că, dacă o microîntreprindere realizează venituri din consultanţă şi management mai mari de 20% din total venituri, atunci respectiva persoană este obligată la plata impozitului pe profit. Prevederea intră în vigoare cu 1 ianuarie 2014
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este obligatoriu pentru toate entităţile care îndeplinesc condiţiile de mai sus precum și pentru entităţile nou înfiinţate cu excepţia celor care intenţonează să desfășoare activităţi în domeniile bancar, asigurări și reasigurări, pieţe de capital, jocuri de noroc, consultanţă și management.
Impozitul este opţional pentru entităţile nou înfiinţate , dacă la data înregistrării în registrul comerţului au un capital social subscris de cel puțin 25.000 euro (echivalent în lei la cursul din data înregistrării persoanei juridice).
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3%.
În cazul în care, în decursul unei perioade fiscale, o entitate depășește plafonul de 65000 de euro, aceasta este obligată la plata impozitului pe profit începând cu trimestrul în care este depăsit acest plafon. Impozitului pe profit se recalculează de la începutul perioadei fiscale luând în calcul veniturile și cheltuielile realizate. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor plătit până la data atingerii plafonului, se scade din impozitul pe profit datorat recalculat.
Celelalte entităţi care nu se încadrează în categoria microîntreprinderilor, datorează impozit pe profit. Acesta se calculează prin aplicarea unui procent de 16% asupra profitului impozabil.
Profitul impozabil se reprezintă diferenţa între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Persoanele juridice care desfăsoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive și al căror impozit pe profit calculat este mai mic decât 5% din veniturile realizate din respectivele activităţi , sunt obligate să plătească un impozit de 5% aplicat la aceste venituri.